Pro Helvetia Bukarest on Tue, 15 Jan 2002 18:46:05 +0100 (CET) |
[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]
[Nettime-ro] dramAcum |
![]() Te trezeşti într-o dimineaţă şi-ţi dai seama că-ţi umblă prin cap o idee superbestială, o idee de idee, asta după ce ai stat toată noaptea într-un bar cu fumigene şi te-au zguduit başii, te speli pe ochi, speri să-ţi treacă şi nu trece, chiar e o idee de Oscar (doar să nu-l fi luat deja!) n-ai mai scris niciodată pentru ca ţi se pare pierderede timp, mai bine un joc pe computador, mai bine suni un prieten, mai bine te-ai apuca să "choose a career, choose a job, choose a big fuckin' Tv set" and so on
MAI BINE URMEAZĂ-ŢI INSTINCTUL! Alege DramAcum!
Am obosit să ne plângem unul altuia despre cât de prost, prăfuit şi învechit se concepe, se scrie şi se alege un text pentru spectacol de Teatru Acum. Ne întrebăm şi am vrea să aflăm de la tine cum ar fi scris Caragiale un text pentru spectacol de teatru după ce ar fi văzut Pulp Fiction sau Todo Sobre Mia Madre, iar onorariul său ar fi 2000 de euro. Întreabă-te DE CE, CUM şi PENTRU CINE să scrii Teatru Acum. Iar răspunsuri afli de la cei mai buni tineri dramaturgi, regizori, scenarişti, actori, scenografi, graficieni, coregrafi şi muzicieni care lucrează Acum. Noi te punem în legătură cu ei. Vino la întâlnirile organizate de noi ! E Caragiale ultimul dramaturg român ? Ai un secol în faţa lui ! Scrie o piesă de teatru pentru concurs. Noi îţi producem spectacolul. Căutăm traducători din toate limbile Pământului (mai ales cele de mică circulaţie) şi planetelor învecinate (cu minimă atmosferă, adresă de contact, sensibilitate crescută faţă de noutate). DramAcum este un proiect de dramaturgie contemporană iniţiat de noi: Andreea Vălean, Nicolae Mandea, Gianina Cărbunariu, Radu Apostol, Alexandru Berceanu. Proiect sprijinit de Fundaţia Raţiu România. |